Iata vine-un jeep pe strada,
Cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta
Si rosti catre sofer:
„Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de metrou…”
„N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur..”
„Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour”.
Asteptand vreo 5 minute, isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare.
La un semn (curba din dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermude si opinci.
Printre turci porni agale si privindu-l cu nesat,
Le-arata-un Sony Vaio, pe care-l tine sub brat.
Agitat, la el in jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
„-Tu esti Mircea?”
„-Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o… pe centura, indrumata de GPS!
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine…”
„-Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine”.
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan’ la moarte cu ai turcului spahii.
„-Baiazide, stii ca-i criza si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem… dar la Heroes in retea.
Sau, in loc sa cuceresti cu armate al meu popor,
Nu ai vrea, daca ai wireless, sa jucam „conQUIZtador?’
„-Cum cand turcii-mi sunt in vama si-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare „cool”?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte: Varna, Tilsit sau Oituz…”
„-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un „buzz”?!”
„-Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste, iar tu faci misto de noi…
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi”.
„-Cum vrei tu, marite pasa, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci, de-ajungem la cutite, voi nu mai plecat intregi.
N-as vrea sa pun pe „YouTube”, cu-ai tai morti, videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aci cel putin c-o mana rupta.”
Si zicand acestea, Mircea il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam, pe-un bilet scris:
„Scuze. V-am blocat o roata, c-ati parcat pe interzis…”
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de bip-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n Jeep-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine!
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta,
Rezemati de cate-un ciot si tinandu-se de burta.
„-Baiazid!, hai sa ne batem…!!!! Unde esti, de ce nu vii?”
„-Mi-am scos in oras ostenii si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara tot ce ni s-a pus pe masa…”
Raspunse-ncordat sultanul dintr-o tufa mai retras.
„-N-am stiut ca la „fast-food”-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania, fiindca risti sa pleci pe „branci”…
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma, a fost o farsa.
Da-ne niste „Triferment” si-o sa facem cale-ntoarsa”…
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci, se vede pan’ la urma ca „fast-food”-ul face bine.
Asta-i tot… Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
„Turcii l-au vazut pe Mircea si-au facut pe ei de frica!”