Stau si-mi aduc aminte, melancolic chiar cum era cand ma duceam in vacanta de vara, cate o saptamana la tara, la mama unchiului meu, care ma facea sa ma simt ca un adevarat om, respectam obiceiurile de acolo si mancam mancare foarte sanatoasa, direct din curte, legume, fructe si multe altele.
Prima data cand am ajuns acolo, a fost pentru ca eram speriat si cineva de acolo trebuia sa imi toarne cositorul, imi era atat de frica incat imi era frica si sa ma duc la baie, dar dupa un timp am reusit sa scap de asta. Dimineata beam lapte direct de la vaca, adica bunicul mulgea vaca, punea laptele acolo si eu beam direct din galeata cu laptele care facea si spuma. Era o senzatie de-a dreptul incredibila, mai faceam si cacao cu lapte, si mancam pate ardeal cred ca era nu mai stiu, oua prajite , si tot felul de legume de prin curte, rosii, branza facuta in casa si ce m-a socat vreau sa zic ca painea era facuta direct in cuptor, ceea ce m-a impresionat maxim.
Dupa-amiaza mergeam cu calul si caruta, pana pe camp ca sa incarcam pepenii, unde mai erau cateva persoane care aveau grija de ei, si am condus si eu calul, chiar m-am urcat pe el si l-am calarit si a fost o experienta foarte placuta. Cand veneam ma uitam cu mirare la gastele care veneau singure acasa, si plecau dimineata la ora 5-6. Era si un izvor de unde toata lumea lua apa de acolo, ceea ce era un alt lucru fantastic pentru mine. Cand am fost eu ultima data nu prea erau copii, si nici nu cred ca mai sunt acum, pentru ca este un sat mai batranesc, si copiii care mai erau pe acolo, plecau la prima ocazie ori la oras, ori in strainatate.
Mai vedeai cate o vila pe acolo, dar erau foarte mare, cu niste garduri din beton care te lasau fara cuvinte. Intr-o casa chiar am reusit sa intru si eu, si am admirat toate lucrurile impresionante de acolo, dar era o casa mai de vacanta, si chiar mi-a placut si interiorul cat si exteriorul. Petrifalean, producatorul de garduri din beton, era proprietarul de acolo, mai bine zis gardurile erau luate intr-un parteneriat cu aceasta firma, care la randul ei era partener cu acest patron care avea vila asta. Era o adevarata capodopera acel gard, si numai zic de interior. Exteriorul era foarte frumos, un gard splendid din beton, in curte multa verdeata, o piscina si multe chestii interesante.
Mi-a placut foarte mult aceasta vacanta si chiar as mai vrea sa ma duc acolo, dar timpul nu prea imi mai permite…