Dragoste Virtuala

septembrie 21, 2012

Flopy era un operator realtime si un user dedicat. Toata ziua pe computer, insa cu un protocol ce-i permitea cu usurinta sa intre in contact cu numeroase input/output dispozitive. Intr-o zi a ajuns acasa in timp ce soarele tocmai se minimiza. Si-a parcat automobilul sau Ford Rockwel 250 kbps in drive-ul principal (in acea zi pierduse autobuzul 5200), cand a detectat o eleganta piesa liveware admirandu-i cu interes gradina bine intretinuta, upgradata saptamanal. “Hmmm… arata user-friendly. Poate are chef de update diseara”, se gandi el. Astfel rasfoind folderele gradinii, se apropie de ea, vrand ca totul sa para accidental. Admirandu-i puterea pe 32 biti, ii verifica IP-ul, observand ca este din orasul curent. “Buna. Ce mai faci?”, intreba el. “Bine. Tu?”, replica ea jucandu-se cu fibrele optice ce curgeau in valuri curbilinii. Consola ei se deregla putin, iar interfata isi schimba preview-ul. Flopy statea la o distanta de un metru, bine calculata, cu ajutorul unei functii ce o aproxima instantaneu. “Sunt stand-alone in seara asta”, spuse el. “Ce-ai zice sa directionezi un vector catre adresa mea de baza? Am sa export niste biti sa manacam poate schimbam un ASL, si poate ne conectam mai tarziu.” Tini (acesta fiind numele fetei) procesa niste cod timp de 2.4 milisecunde si apoi transmise 2kb: “Recent am fost expusa unui troian groaznic. O pagina noua e chiar ce am nevoie pentru un mic refresh pe diskurile mele periferice. Imi parchez vehiculul in background-ul tau si ne intalnim inauntru.”

A plecat lasandu-l pe Flopy in standby: “WOW! Mama ce variabila globala! Ma intreb daca ii va place GUI-ul meu…” Au stat la o masa de procesat, unde au savurat niste chips si o sticla de sampanie. Tini era in conversational mode, in timp ce Flopy transmitea ocazional informatii; in realitate, analiza cea mai scurta si mai putin critica metoda de a ajunge la entry-ul ei. Dupa ce si-au spus tot ce mai aveau pe RAM, Flopy decise sa o abordeze folosind vechea sa replica: “Ce-ai zice sa-mi accesezi subrutina Plug&Play?” Tini, care avea si ea in cache o replica, riposta: “OK. Cum vrei? Hardware sau software?” Deodata incepu sa-si scoata carcasa, relevand completa functionalitate a sistemului sau. Flopy era deja incarcat, dar dispozitivul sau preventiv dispunea de un  procesor propriu, care era in pericol de overloading, mai ales cand Tini se apropie de mail-box-ul bine impachetat al partenerului. Deschizandu-l adopta pozitia de conectare. Indata ce Flopy vru sa-i introduca ceva biti in stiva, ea lansa o actiune escape. “Nu, nu, stai!”, se planse ea. “Nu esti in protected mode!” “Reset draga”, replica el. “Am fost debugger-it”. “Da, dar n-am loop-ul activat si nu pot suporta child process”, se planse ea din nou. “Hai nu fugi!”… spuse el. “Voi genera o intrerupere!” “Nu… riscul e prea mare, iar un abort nu-mi pot permite datorita filozofiei mele de design.” Dar cum Flopy era prea incins si nu putea fi oprit, Tini genera un scurt-circuit de un voltaj nu chiar ridicat, astfel determinandu-l pe Flopy sa adoarma. “Computerii!”, isi spuse ea in gand. “Se gandesc numai la hex!”

No Comments

Comments are closed.