Personale

Cinci modalitati elegante de a-ti redecora baia

Iti doresti o baie eleganta si stilata in care sa te relaxezi dupa o zi obositoare de lucru? Te-ai saturat de faianta roz, crapata, si de gresia gri, urata, de pe vremea bunicii? Poate ca a sosit in sfarsit vremea sa investesti intr-o baie bine dotata si decorata dupa ultimele tendinte din 2013. Iata care sunt acestea:

1. Culori neutre si podele incalzite

Daca doresti ca atunci cand intri in baia ta sa ai aceeasi senzatie ca si cum ai merge la spa, atunci trebuie sa o dotezi cu podele incalzite si sa o decorezi in culori subtile. Pentru ca incaperea sa arate mai mare decat este, alege o gresie in culori neutre, care sa imite piatra. Pe sub gresie, poti instala conducte prin care sa circule caldura. In acest fel, nu-ti vor mai ingheta dimineata picioarele in baie iar podeaua se va usca imediat dupa dus.

baie-spa

2. Chiuvete duble

Dimineata, cand toata lumea se grabeste sa plece la serviciu, baia este cel mai aglomerat loc din casa. Cine nu si-ar dori o chiuveta dubla, care sa poata fi folosita in mod simultan de cate doi membri ai aceleiasi familii? Atunci cand unul se spala pe dinti, celalalt se poate pieptana, si asa mai departe. Chiuvetele duble sunt o inventie minunata pentru ca fiecare isi are propia oglinda, propriile dulapioare si etajere si nimeni nu incurca pe nimeni intr-o zi aglomerata.

3. Blaturi de granit

Granitul este o optiune minunata pentru blatul din jurul chiuvetei, oferind cea mai buna calitate pentru banii investiti in redecorarea baii. Pentru ca tot mai multi oameni prefera granitul in bai si bucatarii, piata acestui material de constructii a devenit foarte competitiva, astfel ca poti negocia blatul la un pret destul de avantajos. Granitul este o investitie buna si datorita durabilitatii sale si a aspectului stilat si elegant. Daca totusi nu ai bani pentru blaturi de granit, poti folosi lemnul, sticla, mozaicul sau pietrele de tot felul, cu conditia sa pastrezi aspectul de spa al baii si culorile neutre.

3. Blaturi de granit

4. Oglinzile duble

La fel ca si in cazul chiuvetelor, oglinzile duble au devenit esentiale in vremurile noastre, in care toata lumea este pe fuga. Pe langa aspectele practice, oglinzile duble pot deveni obiecte de decor in sine, mai ales daca sunt prevazute cu rame metalice sau din lemn, care le dau aspect de tablou. Si asta nu e tot! Oamenii cu dare de mana, care doresc sa se uite la televizor in timp de fac baie, il pot inrama aidoma uneioglinzi! In acest fel, aspectul de spa se poate imbina perfect cu cerintele vietii moderne.

5. Cabine de dus fara usi

Nu esti singurul om caruia usile sau perdelele de la cabina de dus ii dau mari batai de cap. Dusurile fara usi sunt cea mai noua tendinta in materie de decorare a bailor in 2013! In conditiile in care sunt dispusi sa investeasca in bai cu podele incalzite, oamenii vor sa renunte la traditionalele perdele de dus enervante, care se lipesc de corp, se umplu imediat cu reziduri de sapun si mai fac si mucegai dupa o vreme! Acelasi lucru este valabil si pentru cabinele de dus, care le dau multor oameni senzatia ca ar fi prinsi intr-o cusca plina cu vapori.

S-ar putea să-ți placă și...